Un altfel de Paști

Cu prilejul Sărbătorii care se apropie, astăzi au fost pregătite pachete cu hrană caldă şi rece pentru beneficiarii cantinei sociale şi distribuite fiecăruia în parte, aşa cum facem zilnic, de aproape o lună; fiind nevoiţi, datorită ordonanţelor în vigoare, să renunţăm la prânzul festiv anual care se desfăşura în interiorul cantinei şi care devenise o tradiţie.

Aşadar, în urma donaţiilor pentru această perioadă, beneficiarii au primit, acolo unde locuiesc, surprize dulci care le-au adus zâmbetele de care ne este dor să le vedem în cantină, la masă, în timpul servirii prânzului în condiţii decente şi într-o atmosferă prietenoasă. Bunăvoinţa donatorilor cărora le aducem sincere mulţumiri s-a concretizat în napolitane, cornuri cu ciocolată, iepuraşi din ciocolată şi conserve pentru zilele în care nu se va găti în cantină. Astfel, acest sprijin a întregit meniul oferit de noi: supă ţărănească cu legume şi carne de porc, cuşcuş cu carne de porc şi castraveţi muraţi, ouă roşii, precum şi pâinea necesară lor în aceste zile.

Cu speranţa că totul va reveni, măcar parţial, la ceea ce făcea parte din obişnuinţa noastră, ne-am despărţit de fiecare în parte prin vorbe calde şi presărate de optimism, cerându-ne reciproc să avem răbdare unii cu ceilalţi, precum şi cu noi înşine; şi chiar dacă nu am stat împreună la masă, ne simţim mult mai aproape unii de alţii, păstrându-ne încrederea că toate aceste bariere care ne izolează se vor ridica curând!

Teodora Boda
Asistent social

Sursa: Caritas Eparhial Oradea