Front comun: voluntarii Caritas Catolica au făcut față

Deja la mijlocul lunii martie, în ajunul decretării stării de urgență s-a format echipa de voluntari pentru ajutorarea persoanelor vârstnice în cadrul Asociației Caritas Catolica. Scopul era ca pe perioada interdicției de ieșire să ajute persoanele trecute de 65 de ani, care în urma decretelor nu-și puteau procura cele necesare traiului zilnic.

Drept urmare, timp de zece săptămâni voluntarii Asociației Caritas au mers la cumpărături, au scos rețete și au procurat medicamente, au plătit facturi și au rezolvat alte probleme pentru vârstnici. Săptămânal, au avut astfel grijă de aproximativ 40 de persoane, sfidând nu doar pericolul de infectare cu coronavirus, dar și birocrația  născută în urma dispozițiilor.

Misiunea lor s-a încheiat săptămâna trecută, dar efectele muncii lor vor fi resimțite încă multă vreme în viața îngrijiților.

„Eu și soțul meu am fost foarte mulțumiți de voluntarii Caritasului. Noi suntem și bătrâni, și bolnavi, amândoi. Eu am 80 de ani, soțul meu are 84 și ne deplasăm foarte greu, doar cu cadru. Așa că ne-au ajutat foarte mult prin efectuarea cumpărăturilor” – a declarat Margareta Pelle, una din beneficiarele programului.

„În această perioadă, voluntarii Caritas ne-au dat un sentiment de siguranță. Soția mea are 95 de ani, iar eu am 84…am încercat să nu riscăm nimic. Nu a trebuit să ne temem în perioada interdicțiilor, căci știam că trebuie să dau doar un telefon, și ajutorul sosește: ne-au făcut cumpărăturile, au scos medicamentele, au rezolvat multe altele pentru noi, orice am avut nevoie. Suntem foarte recunoscători pentru ajutorul lor. Toată stima, în pentru cei care s-au implicat acest serviciu de suflet ” – a declarat Ferenc Halasz, unul alt beneficiar.

Organizarea

Echipa de voluntari pentru ajutorarea vârstnicilor a luat naștere în urma inițiativei episcopului László Böcskei și a părintelui Jozsef Rajna, directorul Asociației Caritas Catolica  – dezvoltându-se pe parcurs, în funcție de solicitările primite. Prima dată, voluntarii au răspuns recomandărilor sosite din partea parohiilor, apoi s-a înființat un număr de apel telefonic pentru ajutor, care putea fi  solicitat de orice persoană în vârstă. Ulterior, Caritasul  a devenit partener în mișcarea „Együtt vagyunk!” (Suntem împreună) inițiată de UDMR, și a luat parte și la satisfacerea solicitărilor înregistrate pe platforma comună a ONG-urilor din județul Bihor. Serviciul s-a dezvoltat și s-a extins continuu, iar când dispozițiile militare i-au obligat pe angajații căminelor la izolare la locul de muncă, voluntarii Caritas au efectuat aprovizionarea și pentru rezidenții și angajații căminelor de bătrâni, pe perioada carantinei.

„Din totdeauna mi-am dorit să fac muncă voluntară, dar acum am avut și timpul necesar, căci datorită dispozițiilor de protecție împotriva coronavirusului, nu am avut de lucru o perioadă. Ceea ce am făcut, pare o nimica toată – dar a fost foarte important – cel puțin, oamenii vârstnici pe care i-am ajutat eu, de două-trei ori pe săptămână, au fost foarte îndatorați și mulțumiți. Le-a căzut bine, că de câteva ori pe săptămână, cineva le deschidea ușa, sau se interesa telefonic de starea lor. Astfel, nu s-au simțit atât de însingurați. Uneori nu cumpărăturile au avut o importanță efectivă ci faptul că vârstnicul putea schimba o vorbă cu cineva, care l-a întrebat ce mai face” – a relatat voluntara Pall Magdolna Edina.

„Munca în sine nu a fost deloc împovărătoare, căci serviciul a fost foarte bine organizat. Cu o zi sau două înainte primeam de la coordonator mesaj cu sarcina de îndeplinit – la cine și când trebuia să mă duc și ce aveam de făcut – cumpărături, mers după rețetă, achitat facturi etc. – astfel că puteam să dau răspuns din timp, dacă pot sau nu accepta – și atunci eu puteam să-mi organizez astfel programul pe ziua respectivă, ca să am timpul pentru o astfel de sarcină , care nu-mi crea defel probleme. Acest sistem a fost foarte convenabil, și ne-a ușurat mult munca” – a adăugat voluntara.

Ajutor dezinteresat

„În autobiografia sa, Mahatma Gandhi scrie că dacă omul se luptă pentru o cauză nobilă, se vor ivi ajutoare și de sub pământ, atunci când nici nu se așteaptă. Asta am remarcat și am sesizat și noi în cadrul serviciului, căci inclusiv coordonarea solicitărilor numeroase și a activității voluntarilor a fost posibilă mulțumită aplicației făcute pro bono în acest scop, de dezvoltatorul web György Fischer” – a relatat Szombati-Gille Tamás, coordonatorul activității de ajutorare a vârstnicilor.

Serviciile în general se extindeau de la cumpărături la plata facturilor, dar în situațiile în care întâlneau cazuri sociale și sărăcie, Caritas Catolica a încercat să ajute nevoiașii și cu pachete de alimente, care au putut fi oferite gratuit, mulțumită contribuțiilor dezinteresate ale unor instituții și persoane fizice. 

„Vrem să mulțumim și pe această cale panificației Tomis, Episcopiei Romano-Catolice Oradea, preoților și enoriașilor din parohiile Sf. Ladislau și Episcopia Bihor, care în perioada crizei ne-au ajutat în mai multe rânduri cu donații în alimente neperisabile. Nu am făcut colecte publice în acest scop, și totuși s-a întâmplat nu odată, că atunci ne-au contactat cu oferte generoase, când rezervele noastre erau pe golite” – a accentuat coordonatorul voluntarilor.

„Alții ne-au ajutat prin discriminare pozitivă: s-a întâmplat ca voluntarii să fie serviți fără rând în marile magazine, sau cu ocazia controalelor rutiere, cei de la poliție nu au oprit și „purecat” mașinile organizației noastre, ci i-au felicitat pe voluntari și le-au urat spor la lucru. Aceste gesturi mărunte au contribuit să ne puteam desfășura activitatea eficient și în atmosferă pozitivă, în plină epidemie și temere. Suntem recunoscători pentru ele” – a adăugat.

„Totuși cele mai mari mulțumiri se cuvin însuși voluntarilor, care au răspuns imediat apelului nostru și  punând confortul și siguranța lor proprie în planul doi, au efectuat aceste servicii cu onoare, în mod altruist și dezinteresat” – a încheiat Szombati-Gille Tamás.

„Nu doar am dat – am și primit

„Am fost bucuroși să putem da o mână de ajutor, și văzând cât sunt de recunoscători aceste persoane vârstnice, am devenit tot mai motivați și noi. Atât în timpul serviciilor cât și ulterior, mulți ne-au mulțumit prin viu grai sau în scrisoare, accentuând faptul că am fost de mare ajutor pentru ei și cât de mult s-au atașat de noi sufletește. Asta ne-a uns la suflet. Deci nu doar am dat, am și primit – și chiar am putu simți, cât de bine e, să faci bine” – a relatat d-na Klara Varadi pedagog social, voluntar.

„În activitatea noastră de zi cu zi eram obișnuite să ne ocupăm de copii și de această experiență ne-am putut folosi și în cazul vârstnicilor. În situația lor e nevoie de mai multă răbdare și de mai multă atenție, de complezență, poate un zâmbet în plus – și imediat te puteai înțelege cu ei. Eram dirijați către persoane trecute de 65 de ani, care nu puteau ieși din casă să facă cumpărături, dar nu doar asta era problema lor. Aproape fiecare avea vreo boală aferentă vârstei înaintate, sau se mișcau greoi. A fost o doamnă în vârstă cu fractură de femur, pe care au trimis-o prea repede acasă din spital – era nevoită să ceară ajutor” – a adăugat voluntara.

„Cine are bunăvoință și un pic de inimă – ajută în asemenea situații, căci acești bătrâni chiar depind de ajutor. Am fost la un bărbat cu un picior amputat, și la o tanti care a trecut prin trei operații și abia putea să se deplaseze. Pot doar să recomand tuturor, să încerce voluntariatul – căci a fi conștient de faptul că ai ajutat –este un sentiment inevaluabil. Te umple de bucurie și pe tine, și pe persoana ajutată – ba, când am făcut cumpărături, s-a întâmplat ca și vânzătoarea să ne mulțumească!” – a declarat  voluntarul Lacziko Ferenc.

„E bine de știut, că poți conta pe astfel de oameni

„Atât eu cât și soția, suntem trecuți de 65 de ani și nu am prea avut curaj să mergem la cumpărături, că tot auzeam la televizor că noi suntem mai expuși infectării cu virus, mai periclitați. După articolul citit în ziar, am apelat la Caritas pentru ajutor. Am fost foarte mulțumiți de voluntari, și vrem să le mulțumim și pe această cale, pentru eforturile făcute. Ajutorul lor a fost binevenit, căci nu avem rude apropiate pe care să putem conta. Ne-am temut de virus, căci suferim de mai multe boli: soția are astm, iar eu am boală cardiacă cronică. Amândoi avem sistemul imunitar slăbit, aşa că într-adevăr suntem foarte recunoscători pentru ajutorul primit” – a declarat d-nul László, de 67 de ani, unul dintre beneficiarii programului.

Un alt beneficiar de 77 de ani, a adăugat „Voluntarii au fost tare de treabă și dornici să ne ajute. Totdeauna au sosit punctuali, la ora promisă și au făcut rost de orice le-am cerut. Nu pot avea decât cuvinte de laudă la adresa lor și le mulțumesc din suflet. Eu de obicei pot să-mi port de grijă, și acum că s-a ridicat interdicția, am prins curaj și m-am dus prin magazine mai mici – dar e bine de știut, ca Doamne ferește – dacă se mai întâmplă – pot conta pe astfel de oameni la Caritas”.

Serviciul special de voluntariat s-a încheiat săptămâna trecută, și majoritatea voluntarilor și-a reluat munca și viața obișnuită, iar Caritas Catolica își continuă activitățile desfășurate și înainte de situația de urgență:  îngrijirea bolnavilor la domiciliu, cantina socială, consultații medicale prin dispensare și  acțiuni periodice de împărțire de donații și ajutorare. În caz de nevoie, și apariția unui nou val de virus, și serviciul de voluntariat își reîncepe activitatea.