FOCUS la moment de bilanț

Workshop-ul final pe proiectul FOCUS, finanțat de Renovabis a avut loc în zilele de 7 -8 octombrie a.c. online.

Din nou, pentru a proteja participanții, am preferat această formulă, renunțând la bucuria unui timp mai lung petrecut împreună.

Participanții au fost colegii din programul ToT de formare în Doctrina Socială a Bisericii Catolice și cei implicați în advocacy și comunicare în cadrul organizațiilor lor.

În privința informării privind stadiul de implementare a programului de formare în Doctrina Socială a Bisericii și diseminarea în parohii și comunități a fost remarcat faptul că atingerea țintelor proiectului a fost foarte dificilă, dată fiind perioada pandemiei, fapt exprimat de reprezentantul Acțiunii Catolice la eveniment:

”A fost provocator a (re)gândi un eveniment deja programat și anunțat și a-l muta în online. Timpul din online nu curge ca în offline și am în vedere concentrarea participanților, timpul efectiv dedicat activității, conținutul – pregătit în detaliu – în contextul general a unei suprasaturații de evenimente online.

O provocare a fost și susținerea și însoțirea participanților de la seminarul inițial pentru a continua să se implice și a organiza sesiuni de formare în comunitățile locale.”

În cadrul workshopului s-a facut și o retrospectivă a activității de advocacy și comunicare în cadrul rețelei FOCUS, apreciindu-se util și schimbul de informații dintre partenerii din rețea dar și primirea de informații cu caracter general din legislație, alte modificări normative, finanțări active sau schimbări din serviciile sociale de către membrii FOCUS.

Cum odată construită o relație de  colaborare ea se cuvine a fi menținută, deja participanții la eveniment au pus la cale și continuarea colaborarii la alt nivel.