
Între data de 18-20 noiembrie Caritas Alba Iulia a organizat o conferință online în cadrul programului programul ”UNITED NETWORKS – Iniţiativă integrată pentru incluziunea socială a comunităţilor marginalizate”. La conferința intitulată ”Avantaj din dezavantaj” au fost prezentate bune practici și metode în domeniul de incluziune socială a comunităților defavorizate din țară și din Ungaria, în actuala criză sanitară. Au participat lideri și reprezentanți ai instituțiilor publice implicați pe tema incluziunii sociale din zona de acțiune a organizației (DGASPC, AJOFM, AJPIS, ISJ, DSP), reprezentanţi autorităţilor publice locale partenere din programul UNITED NETWORKS, reprezentanţi comunităţilor de romi, precum și specialiști din sfera ONG și ai instituțiilor de învățământ.
Au fost abordate teme precum probleme în cadrul activităților online, care ar fi pilonii importanți în utilizarea muncii online, temeri și importanța superviziei în sfera socială, ce îi așteaptă pe săraci într-o criză tot mai profundă. La exemplele bune din timpul pandemiei au fost prezentate activități din cadrul unor organizații din țară ca Crucea Roșie Covasna, Organizația Umanitară Concordia, Caritas Alba Iulia și din Ungaria ca Fundația Új Start, Digi Tanoda, Asociația Autonómia, Adománytaxi și Asociația Idetartozunk. De la Confederația Caritas România, d-ul Thomas Hackl a prezentat studiul ”Provocări și măsuri în rețeaua de servicii sociale Caritas din România în perioada pandemiei”. După prezentări participanții au avut posibilitatea de pune întrebări, a intra în discuții în găsirea unor soluții și oportunități.
Conferința s-a ținut în limba maghiară și română, cu traducere simultană, în spațiul virtual pe platforma ZOOM Business, pusă la dispoziție de Acțiunea Catolică din România, cărora le mulțumim și pe această cale.