„Copii, să nu iubim numai cu vorba sau cu limba, ci cu fapta și adevărul” (1In 3,18).
Acest an pe care îl încheiem a fost pentru fiecare dintre noi și pentru organizația Caritas nu numai un timp de provocări deosebite, dar a fost și un moment de inflexiune interioară și care ne-a condus pe fiecare dintre noi la mai multă reflecție spirituală. A fost un an în care am fost chemați să ne testăm limitele și să le depășim, anul în care am fost chemați să propovăduim iubirea cu fapte și mai puțin cu vorba. 2020 a fost anul în care am avut ocazia să-i descoperim pe adevărații oameni, pe adevărații samariteni…
Mulțumim Domnului că sunt foarte mulți OAMENI BUNI și ADEVĂRAȚI SAMARITENI în CARITAS.
Provocările mele în calitate de responsabil în Caritas au fost: închiderea unor activități și continuarea altora într-o nouă realitate socială, trimiterea unor colegi pentru o perioadă în șomaj tehnic, regândirea și reașezarea activităților noastre în făgașul noilor restricții și reguli de conviețuire aduse de pandemia COVID 19, repornirea și continuarea acordării serviciilor noastre sociale într-o altă abordare și cu alte instrumente de lucru…, dar peste toate a fost dorința mea și a colegilor mei din Caritas de a rămâne alături de beneficiarii noștri cu toate riscurile și temerile.
Mă simt fericit și împlinit că am reușit să țin cârma Caritas alături de colegii mei, în această perioadă furtunoasă și să facem dovada iubirii cu fapta și cu adevărul față de semenii noștri în numele Domnului și ca slujitori ai credinței și ai Bisericii.
Mă bucur din tot sufletul că am reușit să oferim: sprijin, ajutor, suport, curaj, mângâiere și iubire în jurul nostru în acest an mai mult decât în ceilalți ani obișnuiți.
În plan personal, am avut momente de teama, incertitudine, dar am avut și bucuria de a simți mai aproape familia, colegii și voluntarii noștri, binefăcătorii și prietenii Caritas Blaj și nu în ultimul rând, persoanele pe care le asistăm și pe care le întâlnim zilnic, acestea ne-au dat puterea, curajul și inspirația de a depăși toate barierele și obstacolele care ne-au stat înainte, limitele noastre personale și instituționale.
În Caritas am trăit, în ciuda distanțărilor impuse de tot felul, mai multă apropiere unii de alți și mai mult sprijin unii pentru alți, mai multă solidaritate și participare. Am depășit stadiul de a fi o echipă și am ajuns la sublimul nivel de a trăi în comuniune.
Mi-aș fi dorit și mi-aș dori ca și în societatea noastră, în Biserică și în comunitățile noastre să fie asumată și promovată comuniunea autentică, această iubire cu fapta și adevărul (Caritas in veritate) și mai puțin cu vorba, așa cum ne îndeamnă Apostolul Ioan. Să nu mai simțim nevoia să ne facem noi, reprezentanții instituțiilor, poze și selfie-uri, ci să fotografiem și să facem cunoscute fețele celor care zilnic și nemijlocit au contact cu chipurile semenilor noștri care trăiesc: sărăcia, mizeria și boala. Numai în acest mod putem descoperi umanitatea din noi și din ceilalți, altfel rămânem fără suflet la suprafața unor coduri de conduită și de bune maniere.
Aceasta este partea mea de amărăciune pe care am trăit-o și experimentat-o în acest an, poate mai mult și mai intens ca în ceilalți ani: prea multe vorbe și prea puține fapte concrete în sprijinul oamenilor.
Mi-aș dori ca toți să înțelegem că OMUL cu problemele și nevoile lui trebuie să rămână în centrul preocupărilor și acțiunilor noastre instituționale indiferent de instituția pe care o reprezentăm.
Să conștientizăm toți cei care avem responsabilități în Caritas, Biserică și Societate că misiunea noastră este de a servi oamenii. Aceasta este MAREA PROVOCARE DE A FI.
Pr. Nicolae Anușcă, Director Caritas Mitropolitan Blaj